Diferența esențială este simplă: în operă textul este, de regulă, cântat de la început până la sfârșit, iar în operetă cântecele alternează cu dialog vorbit, ca într-o piesă de teatru. Opera poate fi tragică sau comică, gravă sau ușoară; opereta este aproape întotdeauna veselă, sentimentală și plină de dansuri, cu valsuri, ceardașuri și cuplete.
Ambele sunt spectacole complete, care îmbină muzica, teatrul, decorul și uneori baletul, și ambele se pot savura fără pregătire specială, dacă știi câteva lucruri înainte. Mai jos găsești ce le deosebește, ce genuri le sunt rude, cum recunoști tipurile de voci, cu ce titluri e bine să începi și unde le vezi în România.
Ce este opera
Opera este un spectacol de teatru în care acțiunea este cântată de soliști, însoțiți de orchestră și adesea de cor. S-a născut în Italia, în jurul anului 1600, când un grup de poeți și muzicieni din Florența a încercat să reînvie tragedia antică, despre care se credea că fusese cântată. L'Orfeo de Claudio Monteverdi, din 1607, este considerată prima mare capodoperă a genului.
Textul unei opere se numește libret și este scris de un libretist, adesea pe baza unei piese de teatru, a unui roman sau a unui mit. Muzica aparține compozitorului, iar spectacolul ca întreg este semnat de regizor, scenograf și dirijor.
Elementele unei opere
- Uvertura: piesa orchestrală de la început, înainte de ridicarea cortinei.
- Recitativul: cântare apropiată de vorbire, care face să avanseze acțiunea.
- Aria: momentul liric în care un personaj își exprimă trăirile; aici se află melodiile celebre.
- Ansamblurile: duete, terțete, cvartete, în care mai multe personaje cântă simultan, fiecare cu gândurile lui.
- Corul: grupul care reprezintă mulțimea, poporul, soldații, invitații la un bal.
- Baletul: în unele opere, mai ales franceze, apar și momente de dans.
Orchestra stă în fosă, spațiul adâncit din fața scenei, iar dirijorul trebuie să coordoneze atât muzicienii, cât și cântăreții de pe scenă. Componența orchestrei este explicată în Orchestra simfonică: instrumente, secțiuni și dirijor.
Ce este opereta
Opereta este un gen de teatru muzical apărut la jumătatea secolului al XIX-lea, care alternează dialogul vorbit cu numere muzicale (arii, cuplete, duete, coruri, dansuri). Subiectele sunt ușoare: iubiri încurcate, petreceri, deghizări, aristocrați scăpătați, satiră socială blândă, cu un final fericit.
Genul s-a născut la Paris, unde Jacques Offenbach a avut un mare succes cu Orfeu în infern, din 1858, o parodie a mitului antic. Apoi Viena a devenit capitala operetei: Johann Strauss fiul a scris Liliacul, în 1874, iar mai târziu Franz Lehár a scris Văduva veselă, în 1905. Emmerich Kálmán a dus mai departe tradiția, cu lucrări precum Silvia, cunoscută în original ca „Prințesa ceardașului”, și Contesa Maritza.
În spațiul românesc, opereta Crai nou de Ciprian Porumbescu, prezentată la Brașov în 1882, este considerată prima operetă românească.
Diferențele, într-un tabel
| Criteriu | Opera | Opereta |
|---|---|---|
| Textul | în general cântat integral | dialog vorbit alternat cu numere muzicale |
| Subiectul | tragic, comic, istoric, mitologic | ușor, sentimental, comic, cu final fericit |
| Apariția | în jurul anului 1600, în Italia | jumătatea secolului al XIX-lea, la Paris și Viena |
| Muzica | de la arii lirice la scene dramatice ample | valsuri, ceardașuri, marșuri, cuplete ușor de fredonat |
| Vocile | cântăreți cu voci de mare forță și amplitudine | cântăreți care trebuie și să joace, și să danseze |
| Durata | de la o oră și jumătate la peste patru ore | de obicei două–trei ore, cu pauze |
| Atmosfera în sală | ascultare concentrată, aplauze după arii | mai relaxată, aplauze frecvente, uneori bătut din palme pe ritm |
Genurile înrudite
Între operă și operetă există mai multe genuri intermediare, iar granițele nu sunt întotdeauna clare. Unele opere celebre au, de fapt, dialog vorbit, iar unele operete au pasaje de mare dificultate vocală.
| Genul | Ce este | Exemplu |
|---|---|---|
| Opera seria | operă gravă, pe subiecte mitologice sau istorice | operele lui Händel |
| Opera buffa | operă comică italiană, cântată integral | Bărbierul din Sevilla de Rossini |
| Singspiel | operă germană cu dialog vorbit | Flautul fermecat de Mozart |
| Opéra comique | operă franceză cu dialog vorbit, nu neapărat comică | Carmen de Bizet, în versiunea originală |
| Zarzuela | teatru muzical spaniol cu dialog vorbit | genul tradițional al scenei spaniole |
| Musicalul | teatru muzical modern, cu muzică de inspirație populară | genul dezvoltat pe Broadway și în West End |
Exemplul cel mai surprinzător este Carmen, din 1875: în forma originală avea dialog vorbit, iar recitativele cântate au fost adăugate ulterior, de alt compozitor, pentru montările din afara Franței. Multe teatre aleg și astăzi una sau alta dintre versiuni.
Sfat: Când vezi pe afiș „operă comică”, nu te aștepta neapărat la o comedie. Termenul se referă adesea la formă, adică la prezența dialogului vorbit, nu la ton.
Vocile pe care le vei auzi
Cântăreții de operă sunt împărțiți după registrul și culoarea vocii, iar fiecare tip de voce primește, de obicei, anumite roluri. Cunoscând categoriile, înțelegi mai ușor relațiile dintre personaje.
| Vocea | Registrul | Roluri tipice | Exemplu |
|---|---|---|---|
| Soprană | cea mai acută voce feminină | eroine tinere, îndrăgostite | Violetta din La traviata |
| Mezzosoprană | voce feminină medie, mai caldă | seducătoare, rivale, mame, uneori roluri de băieți | Carmen |
| Contraltă | cea mai gravă voce feminină | bătrâne, ghicitoare, personaje misterioase | roluri mai rare |
| Tenor | cea mai acută voce masculină obișnuită | eroi, îndrăgostiți | Rodolfo din Boema |
| Bariton | voce masculină medie | prieteni, rivali, personaje complexe | Figaro din Bărbierul din Sevilla |
| Bas | cea mai gravă voce masculină | regi, preoți, părinți, personaje comice | Sarastro din Flautul fermecat |
În operetă, aceleași categorii există, dar cântăreții trebuie să fie și actori de comedie, buni la dialog și la dans. Rolurile comice, numite uneori „buffo” sau „subretă”, sunt adesea preferatele publicului.
Primele opere pe care merită să le vezi
Cele mai potrivite opere pentru început sunt cele cu povești clare, durată moderată și melodii cunoscute, chiar dacă nu știi încă de unde le știi. Multe arii celebre apar în reclame, filme și desene animate. Dacă abia începi să asculți muzică clasică, metoda de ascultare activă din ghidul pentru ascultători noi te ajută să recunoști ariile înainte de spectacol.
- La traviata de Giuseppe Verdi (1853): dragoste și sacrificiu, cu arii celebre și un toast cântat pe care îl recunoști imediat.
- Carmen de Georges Bizet (1875): pasiune, gelozie și melodii pe care le știe toată lumea.
- Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini (1816): comedie de intrigă, cu ritm alert și umor.
- Boema de Giacomo Puccini (1896): viața tinerilor artiști săraci din Paris, emoționantă și relativ scurtă.
- Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart (1791): basm cu încercări magice, potrivit și pentru adolescenți.
- Nunta lui Figaro de Mozart (1786): comedie de moravuri, mai lungă, dar foarte vie.
Operele lui Richard Wagner, foarte lungi, și lucrările complexe, cum este Oedipe de George Enescu, merită lăsate pentru mai târziu; despre aceasta din urmă citești în George Enescu: opera lui și festivalul care îi poartă numele. Contextul istoric al fiecărui titlu, de la baroc la romantism, îl găsești în Perioadele muzicii clasice: baroc, clasicism, romantism.
Primele operete
- Liliacul de Johann Strauss fiul: bal mascat, încurcături și valsuri strălucitoare.
- Văduva veselă de Franz Lehár: o moștenire, o ambasadă și un vals celebru.
- Silvia de Emmerich Kálmán: o cântăreață de cabaret și un prinț, pe ritm de ceardaș.
- Contesa Maritza de Kálmán: povestea unei contese și a administratorului moșiei ei.
- Voievodul țiganilor de Johann Strauss fiul: o poveste romantică plasată în Banat.
Unde vezi operă și operetă în România
România are o rețea solidă de teatre lirice, cu stagiuni regulate, spectacole de mai multe ori pe săptămână și repertoriu care include atât titlurile clasice, cât și producții mai rare.
- Opera Națională București, cea mai mare scenă lirică din țară.
- Operele naționale române din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, cu operă și balet.
- Opera Maghiară din Cluj-Napoca, cu spectacole în limba maghiară.
- Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, dedicat operetei și musicalului.
- Teatrele lirice și muzicale din Brașov, Constanța, Galați, Craiova și alte orașe.
- Opera Comică pentru Copii din București, cu spectacole adaptate publicului tânăr.
Majoritatea spectacolelor de operă se cântă în limba originală, cu supratitrare în română, adică textul tradus proiectat deasupra scenei. Operetele se joacă des în traducere română, cu dialogul adaptat publicului local.
Cum te pregătești pentru primul spectacol
O pregătire scurtă, de o jumătate de oră, îți permite să urmărești povestea fără să citești continuu supratitrarea și să te bucuri de muzică. Spectacolele lirice sunt mai lungi decât concertele, așa că ajută să știi la ce să te aștepți.
- Citește rezumatul acțiunii, act cu act, pe site-ul teatrului sau în programul de sală.
- Ascultă câteva arii celebre din lucrare, ca să le recunoști în spectacol.
- Verifică durata și numărul pauzelor; o operă de trei ore are de obicei două antracte.
- Alege un loc cu vedere bună la supratitrare, mai ales dacă nu înțelegi limba originală.
- Ajunge devreme, lasă haina la garderobă și oprește telefonul, ca la orice spectacol de teatru; reperele generale sunt în ghidul pentru spectatorii de teatru.
Aplauzele la operă și la operetă
La operă, spre deosebire de concertul simfonic, publicul aplaudă adesea după ariile celebre, chiar dacă muzica merge mai departe; la finalul actelor și al spectacolului urmează aplauzele lungi și ieșirile la rampă. La operetă, atmosfera este și mai liberă, cu aplauze după aproape fiecare număr muzical. Regulile stricte ale sălii de concert sunt descrise în Concertul simfonic: cum îl asculți și când aplauzi.
Atenție: Nu aplauda imediat ce cântăreața a atins nota finală, dacă orchestra continuă cu un pasaj important. Așteaptă o pauză clară în muzică sau reacția sălii.
Recapitulare: operă sau operetă
Opera și opereta sunt două forme de teatru muzical, diferite mai ales prin raportul dintre cânt și vorbire și prin tonul poveștii. Opera cântă totul și poate merge de la comedie la tragedie, opereta alternează dialogul cu numere muzicale și rămâne în zona veseliei și a sentimentului. Între ele există genuri intermediare, de la singspiel la opéra comique și musical, iar diferențele de structură se înțeleg ușor dacă ai citit despre genurile teatrale.
De reținut:
- opera: text cântat integral, libret, recitative, arii, coruri;
- opereta: dialog vorbit, valsuri și ceardașuri, final fericit;
- Carmen și Flautul fermecat au, în forma originală, dialog vorbit;
- pentru început: La traviata, Carmen, Liliacul, Văduva veselă;
- operele se cântă de obicei în original, cu supratitrare în română.
Întrebări frecvente
Care este principala diferență dintre operă și operetă?
În operă textul este cântat aproape integral, iar în operetă numerele muzicale alternează cu dialog vorbit. Opereta are și subiecte mai ușoare, comice și sentimentale, cu final fericit.
Ce operă să văd prima dată?
O operă cu poveste clară și melodii cunoscute, cum sunt La traviata, Carmen, Bărbierul din Sevilla sau Boema. Au durată rezonabilă și arii pe care le recunoști ușor.
Opera se cântă în română?
De obicei nu. Majoritatea spectacolelor de operă se cântă în limba originală, cu supratitrare în română, în timp ce operetele se joacă des în traducere.
Este musicalul același lucru cu opereta?
Nu, dar sunt înrudite. Ambele alternează dialogul cu cântecul, însă musicalul este un gen modern, cu muzică de inspirație populară, dezvoltat mai ales pe scenele din New York și Londra.
Se aplaudă în timpul unei opere?
Da, după ariile și ansamblurile celebre se aplaudă de obicei, chiar dacă spectacolul continuă. Aplauzele lungi vin la finalul actelor și al spectacolului.
