Tipurile de voce: soprană, alto, tenor, bariton și bas

Tipurile de voce din muzica clasică sunt șase: soprană, mezzosoprană și alto pentru vocile feminine, respectiv tenor, bariton și bas pentru cele masculine. Fiecare se definește prin registrul în care cântă cel mai confortabil și prin culoarea sunetului, iar această clasificare stă la baza distribuției rolurilor în operă și a așezării cântăreților în cor.

Dacă ai citit vreodată un afiș de operă sau programul unui concert coral, ai întâlnit aceste nume fără să știi mereu ce înseamnă. Mai jos le iei pe rând, cu exemple de roluri generale și cu câteva trucuri pentru a le deosebi la ascultare.

Care sunt tipurile principale de voce cântată?

Cele șase tipuri principale de voce se așază pe o scară de la acut la grav: soprana este cea mai înaltă voce feminină, basul este cea mai joasă voce masculină. Între ele se află vocile intermediare, mezzosoprana și bariton.

Termenul registru descrie întinderea notelor pe care o voce le poate cânta. Termenul tessitură se referă la zona în care vocea sună cel mai bine și obosește cel mai puțin. Doi cântăreți pot atinge aceeași notă înaltă, dar numai unul dintre ei o poate menține confortabil pe parcursul unei arii întregi, iar aceasta decide categoria.

Contraaltul, countertenorul și alte cazuri

Pe lângă cele șase tipuri, există nuanțe. Contraltul este varianta cea mai gravă a vocii feminine, mai rară. Countertenorul este un bărbat care cântă în registrul acut, folosind o tehnică specială, și apare mai ales în repertoriul baroc. Aceste voci rămân excepții, nu regula.

Cum se deosebește soprana de mezzosoprană?

Soprana cântă mai sus și are un timbru mai strălucitor, iar mezzosoprana cântă mai jos și sună mai întunecat și mai cald. Diferența nu este doar o chestiune de note: două voci pot avea aceeași întindere teoretică, dar culoarea diferă.

Pentru ureche, un truc simplu este să asculți unde „se simte la ea acasă” vocea. Dacă linia melodică stă mult timp în zona înaltă fără efort aparent, ai de-a face cu o soprană. Dacă are mai multă greutate în mijloc, cu note înalte rare, e mai probabil o mezzosoprană.

Soprana se subîmparte la rândul ei: soprana ușoară (agilă, cu pasaje rapide și ornamente), soprana lirică (lină, cantabilă) și soprana dramatică (cu volum și forță). La bărbați, tenorul are aceleași nuanțe de la lirică la dramatică.

Ce voci se aud în operă și cum le recunoști?

În operă, tipul de voce sugerează de multe ori tipul de personaj. Tenorul și soprana sunt, de obicei, cuplul de îndrăgostiți, baritonul poate fi un rival sau un tată, iar basul oferă greutate, fie că joacă un rege, un preot sau un personaj negativ. Mezzosoprana primește adesea personaje cu temperament sau cu trecut încărcat.

Aceasta este o convenție, nu o lege, și compozitorii o răstoarnă când vor să surprindă. Totuși, cunoașterea ei te ajută să urmărești o poveste în limba originală, fără să știi toate cuvintele.

Sfat: înainte de un spectacol, citește distribuția și vezi cine ce voce are. Îți va fi mai ușor să recunoști personajele după timbru, mai ales în scenele cu mulți cântăreți deodată.

Dacă te întrebi cum diferă genurile în care aceste voci apar, articolul despre operă și operetă explică ce se cântă, ce se vorbește și cum alegi prima audiție.

Cum sunt împărțite vocile într-un cor?

Un cor clasic este împărțit în patru partide: soprane, alto, tenori și bași, de unde provine prescurtarea SATB. Baritonii se așază de obicei cu tenorii sau cu bașii, în funcție de partitură și de culoarea vocii. Mezzosopranele cântă, în mod normal, cu sopranele sau cu altele, după cum cere lucrarea.

Fiecare partidă primește o linie melodică proprie, iar împreună formează armonia. Dirijorul coral lucrează cu fiecare grup separat, apoi le adună. Într-un cor mixt, de exemplu, sopranele duc de regulă linia cea mai înaltă, ușor de urmărit, în timp ce bașii dau temelia.

Pentru a asculta mai bine o lucrare corală:

• urmărește o singură partidă pe parcursul unei secțiuni, de pildă tenorii;
• observă când toate vocile cântă aceleași cuvinte în același timp și când intră pe rând, ca într-o conversație;
• remarcă diferența dintre un cor cu voci egale și unul mixt.

Ce înseamnă cor de cameră și cor mare

Un cor de cameră are puține voci, uneori doar câte două-patru pe partidă, și permite un sunet mai transparent. Un cor mare, simfonic, ajunge la zeci de voci și se aude puternic alături de orchestră. Mai multe despre ansamblul din fundal găsești în ghidul despre orchestra simfonică.

Cum afli ce voce ai tu?

Vocea ta se stabilește cel mai sigur cu ajutorul unui profesor de canto, nu prin autoîncadrare. Mulți oameni cred că sunt tenori sau soprane pentru că le plac notele înalte, dar vocea poate suna mai bine într-un registru mediu.

Un specialist urmărește mai multe aspecte: întinderea, locul în care apar tensiunea și oboseala, culoarea sunetului și felul în care vocea trece dintr-un registru în altul, aspect numit pasaj. La copii și adolescenți, vocea se schimbă pe parcursul creșterii, deci clasificarea definitivă se face mai târziu. Dacă vrei doar să cânți pentru plăcere, într-un cor de amatori, ți se va spune pe ce partidă stai după un scurt test de ureche.

Dacă te interesează muzica vocală și instrumentală în ansamblu, merită să începi cu ghidul despre muzica clasică și jazz. Iar dacă ai ajuns la voce prin literatură, textul cântat apropie lumile: poți compara cu felul în care citești poezia, unde ritmul cuvintelor contează aproape ca o melodie.