Jazzul pentru începători: stiluri și primele audiții

Jazzul este o muzică născută la începutul secolului XX în comunitățile afro-americane din sudul Statelor Unite, care se recunoaște după ritmul legănat, numit swing, după sincope, după notele „blue” și, mai ales, după improvizație. În puțin peste o sută de ani a trecut prin numeroase stiluri, de la fanfarele din New Orleans la big bandurile de dans, de la bebopul rapid la jazzul electric.

Pentru un începător, această varietate poate fi derutantă: același cuvânt acoperă un dans al anilor 1930 și un album experimental de o oră. Ghidul de mai jos îți dă o hartă a stilurilor, îți explică termenii de bază și îți propune un plan de primele audiții, piesă cu piesă, ca să descoperi ce ți se potrivește.

De unde vine jazzul

Jazzul a apărut din întâlnirea mai multor tradiții muzicale în orașul-port New Orleans, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Fanfarele de stradă, cântecele de muncă și cele religioase ale comunităților afro-americane, bluesul și ragtime-ul s-au amestecat cu armoniile muzicii europene.

Cele două rădăcini principale merită cunoscute:

• Bluesul: o formă de cântec, adesea melancolic, construită de obicei pe 12 măsuri și pe trei acorduri, cu note ușor coborâte, numite „blue notes”. A dat jazzului culoarea și expresivitatea.
• Ragtime-ul: muzică pentru pian, cu ritm sincopat în mâna dreaptă peste un bas regulat în stânga. Maple Leaf Rag de Scott Joplin, publicat în 1899, este exemplul clasic.

De la New Orleans, muzicienii au plecat spre Chicago, New York și Kansas City, iar înregistrările pe disc și radioul au răspândit jazzul în toată lumea în doar câteva decenii.

Termenii de bază, pe înțeles

Câțiva termeni apar mereu când citești sau asculți despre jazz. Nu trebuie să-i stăpânești tehnic, dar e util să știi ce înseamnă.

Multe standarde provin din muzica de teatru și de film americană a primei jumătăți a secolului XX, numită „Great American Songbook”, cu piese de George Gershwin, Cole Porter, Jerome Kern sau Irving Berlin. Altele au fost scrise chiar de muzicieni de jazz, ca Thelonious Monk sau Duke Ellington. Cum transformă muzicienii o temă cunoscută la fiecare interpretare este explicat în Improvizația în jazz: cum funcționează pe scenă.

Stilurile jazzului, de la New Orleans la fusion

Stilurile jazzului s-au succedat rapid, dar nu s-au înlocuit unul pe altul: multe coexistă și astăzi, iar muzicienii trec ușor de la unul la altul. Tabelul de mai jos îți dă reperele principale.

Jazzul vocal

Pe lângă stilurile instrumentale, jazzul are o tradiție vocală bogată. Billie Holiday a adus o expresivitate intimă și fragilă, Ella Fitzgerald o tehnică uimitoare și improvizația vocală pe silabe fără sens, numită scat, Sarah Vaughan o voce amplă și catifelată, iar Nat King Cole o eleganță care l-a făcut cunoscut și publicului larg. Pentru mulți ascultători, jazzul vocal este cea mai prietenoasă poartă de intrare.

Sfat: Dacă o piesă îți place, caută-i și alte versiuni. Un standard ca Summertime de George Gershwin a fost înregistrat de sute de ori, de la variante vocale lente la interpretări instrumentale foarte rapide, și vei descoperi astfel artiști noi.

Instrumentele unei formații de jazz

O formație tipică de jazz are două componente: secțiunea ritmică, care ține pulsul și armonia, și instrumentele melodice, care cântă tema și cele mai multe solouri. Formațiile mici se numesc după numărul de muzicieni: duo, trio, cvartet, cvintet.

Un exercițiu bun este să asculți aceeași piesă de trei ori, de fiecare dată urmărind alt instrument: o dată contrabasul, o dată bateria, o dată solistul. Vei descoperi că, în jazz, acompaniamentul nu e fundal, ci o conversație continuă.

Primele audiții: un plan de patru săptămâni

Cel mai sigur mod de a intra în jazz este cronologic, cu câteva piese emblematice din fiecare stil, ascultate atent și de mai multe ori. Planul de mai jos completează lista de albume din ghidul de muzică clasică și jazz pentru începători, de data aceasta cu piese individuale.

Săptămâna 1: rădăcinile și swingul

1. Maple Leaf Rag, Scott Joplin: ragtime-ul pentru pian.
2. West End Blues, Louis Armstrong: începutul solo-ului ca artă.
3. Take the „A” Train, orchestra lui Duke Ellington: swingul big bandului.
4. One O'Clock Jump, Count Basie: secțiunea ritmică perfectă.

Săptămâna 2: jazzul vocal

1. Summertime, interpretată de Ella Fitzgerald și Louis Armstrong.
2. Mack the Knife, Ella Fitzgerald, într-o variantă live, cu scat.
3. Mona Lisa, Nat King Cole.
4. o selecție de piese ale lui Billie Holiday din anii 1930.

Săptămâna 3: bebop și cool

1. 'Round Midnight, Thelonious Monk: armonii neobișnuite, atmosferă nocturnă.
2. o înregistrare a lui Charlie Parker cu Dizzy Gillespie, pentru viteza bebopului.
3. My Funny Valentine, Chet Baker: cool jazz vocal și instrumental.
4. Take Five, Dave Brubeck Quartet: măsura neobișnuită de cinci timpi.

Săptămâna 4: modal, hard bop și dincolo

1. So What, Miles Davis, de pe albumul Kind of Blue.
2. Song for My Father, Horace Silver: hard bop cu influențe braziliene.
3. My Favorite Things, John Coltrane: o melodie de musical transformată în improvizație modală.
4. The Girl from Ipanema, Stan Getz și João Gilberto: bossa nova.

Important: Nu te descuraja dacă un stil nu-ți place la prima audiție. Bebopul, de exemplu, pare haotic până când îți obișnuiești urechea cu viteza lui; revino după câteva săptămâni.

Jazzul în România

Jazzul are în România o tradiție de câteva decenii, cu muzicieni apreciați și în străinătate, cu emisiuni radio dedicate și cu festivaluri cunoscute. Pianistul Johnny Răducanu și compozitorul și pianistul Richard Oschanitzky sunt două dintre figurile istorice ale jazzului românesc, iar mulți muzicieni au combinat jazzul cu motive din folclorul românesc.

Ce poți face ca ascultător începător:

• Urmărește emisiunile de jazz de la radioul public, de exemplu de pe Radio România Muzical.
• Mergi într-un club de jazz din orașul tău; atmosfera unei săli mici e cea mai bună lecție.
• Încearcă un festival de vară, unde poți asculta mai multe formații într-o singură zi; un ghid al festivalurilor este în Festivalurile de jazz din România: ce oferă și cum le alegi.
• Caută concertele de jazz din programul filarmonicilor, care includ uneori și seri dedicate acestui gen.

Jazzul în film și în celelalte arte

Jazzul a însoțit cinematograful aproape de la începuturi, iar multe filme noir și polițiste au coloane sonore cu saxofon, trompetă cu surdină și pian de bar. Dacă îți place atmosfera aceasta, ghidul despre genurile de film îți arată filmele noir clasice, unde jazzul creează tensiunea orașului nocturn.

Legătura cu muzica clasică este la fel de interesantă. Compozitori precum George Gershwin, cu Rhapsody in Blue din 1924, sau Maurice Ravel au folosit elemente de jazz în lucrări de concert. Diferențele de structură dintre o piesă de jazz și o lucrare simfonică le vezi mai bine după ce citești despre formele muzicale clasice.

Ideile principale despre jazz pentru începători

Jazzul este o muzică a libertății construite pe reguli: swing, sincope, blues și improvizație peste o structură cunoscută. Stilurile s-au succedat rapid, de la New Orleans și swing la bebop, cool, hard bop, modal, free și fusion, dar coexistă și azi. Pornește cronologic, cu piese scurte și emblematice, ascultă fiecare instrument pe rând și caută mai multe versiuni ale aceluiași standard.

De reținut:

• rădăcinile jazzului sunt bluesul și ragtime-ul, la New Orleans;
• standardul este o piesă cunoscută, reinterpretată de fiecare muzician;
• secțiunea ritmică este formată din pian, contrabas și baterie;
• începe cu swingul și jazzul vocal, apoi treci la bebop și modal;
• free jazzul și fusionul vin după ce ai câteva repere.