Vocabular teatral: termenii pe care îi auzi în sală

Vocabularul teatral este alcătuit din termeni care numesc locurile, momentele și rolurile dintr-un spectacol: cortină, culise, antract, ramă, recuzită, premieră, generală, sufleor. Mulți vin din franceză sau din italiană, fiindcă teatrul de tip european s-a format în jurul curților și al sălilor de operă din aceste țări. Când îi înțelegi, un program de sală sau o cronică de spectacol nu mai pare scris într-un cod închis.

Lista de mai jos este organizată pe teme: spațiul scenic, timpul spectacolului, obiectele și oamenii. Te ajută dacă ai început să mergi la teatru, dacă urmărești un grup de teatru amator sau dacă vrei să citești piese acasă, caz în care se potrivește și ghidul despre citirea unei piese. Pentru imaginea de ansamblu a serii la teatru, vezi ghidul pentru spectatori.

Ce înseamnă termenii care descriu spațiul scenic?

Termenii spațiului scenic numesc părțile sălii și ale scenei, iar cei mai folosiți sunt scena, rama, fundalul, culisele și fosa. Sunt cei pe care îi auzi cel mai des și care apar în orice descriere a unei săli.

• Scena este platforma pe care joacă actorii.
• Rama scenei sau portalul este deschiderea prin care publicul privește scena, ca o fereastră mare.
• Culisele sunt spațiile laterale și din spatele scenei, ascunse privirii publicului, unde așteaptă actorii și se țin decorurile.
• Fundalul este suprafața din spatele scenei, pictată, desenată sau folosită pentru proiecții.
• Fosa orchestrei este spațiul în fața scenei, mai jos decât parterul, unde stau muzicienii la operă, operetă sau musical.
• Foaierul este holul sălii, unde aștepți, bei ceva în antract și vezi expoziții sau afișe.

Sfat: când un text spune „în dreapta scenei”, se referă la dreapta actorului care privește spre public, nu la dreapta ta. Pare un detaliu, dar schimbă lectura unei indicații regizorale.

Cortina și ceea ce se ascunde în spatele ei

Cortina este perdeaua mare care separă scena de sală. Se poate ridica, se poate deschide lateral sau poate lipsi cu totul, când spectacolul începe cu scena la vedere. Există și cortina de fier, un panou de siguranță care izolează scena de sală în caz de incendiu și care, în unele săli vechi, se coboară înainte de spectacol ca demonstrație tehnică. La final, actorii ies în fața cortinei, la rampă, pentru a primi aplauzele.

Cum numește teatrul timpul unui spectacol?

Timpul unui spectacol este împărțit în acte, tablouri, scene, pauze și repetiții, iar fiecare termen indică o unitate precisă. Pe afiș sau în programul de sală le vei găsi adesea scrise în felul acesta: „durata: două ore, cu o pauză”.

• Actul este o parte mare dintr-o piesă, de obicei încheiată printr-o schimbare importantă de loc, timp sau situație.
• Scena (ca unitate de text) este o secvență în care personajele de pe scenă rămân aceleași; când intră sau iese cineva, începe o scenă nouă.
• Tabloul este o secvență vizuală, adesea cu schimbare de decor.
• Antractul este pauza dintre acte, folosită pentru schimbarea decorului și pentru odihna publicului.
• Prologul este partea de început, rostită înainte de acțiunea propriu-zisă, iar epilogul este secvența de după acțiune.

Pentru a vedea cum se leagă aceste unități de genul piesei, citește și explicația genurilor teatrale.

De la repetiții la premieră

Drumul complet, de la text la scenă, este descris în articolul despre premieră.

Ce obiecte și ce echipament au nume speciale?

Obiectele din teatru au nume proprii, pentru că fiecare are un rol precis: recuzita, decorul, costumele, rampa. Echipa lucrează cu aceste cuvinte zilnic, deci ajută să le știi.

Recuzita cuprinde obiectele pe care actorii le țin sau le folosesc în scenă: o cană, o scrisoare, un pahar, un pistol de jucărie. Se păstrează într-o încăpere sau pe o masă din culise, iar un recuzitier verifică înaintea fiecărei reprezentații dacă totul este la locul lui. Decorul este ansamblul elementelor construite pentru scenă, iar mobilierul de scenă este un caz particular. Costumele sunt hainele purtate în spectacol, adesea create special.

Rampa este marginea din față a scenei, iar „la rampă” înseamnă aproape de public. În sensul vechi, rampa era un șir de lumini aflat la marginea scenei. Astăzi, lumina vine din reflectoare aflate deasupra sau lateral, dar cuvântul a rămas.

Care sunt oamenii menționați în programul de sală?

Programul de sală enumeră două categorii de oameni: cei care apar pe scenă și cei care lucrează în spatele ei. Meseriile sunt explicate în detaliu în ghidul despre meseriile din teatru, dar iată cele mai frecvente.

• Regizorul conduce montarea.
• Scenograful concepe decorul și, adesea, costumele.
• Sufleorul urmărește textul din culise sau dintr-o cabină și suflă replica dacă un actor o uită. În multe spectacole contemporane lipsește, dar rămâne în unele teatre cu tradiție.
• Regizorul de scenă conduce spectacolul seară de seară, dând semnalele pentru lumini, sunet și intrări.
• Mașiniștii mută decorurile și manevrează echipamentele scenei.
• Figurantul apare în scene fără replici, adesea ca parte din mulțime.
• Distribuția este lista actorilor și a rolurilor lor.

Termenul trupă se referă la actorii angajați permanent la un teatru, iar repertoriul este lista spectacolelor aflate în program.

Ce expresii teatrale folosim și în limbajul de zi cu zi?

Multe expresii din teatru au intrat în vorbirea curentă: a ieși în față, a juca la două capete, a face un număr, a lua cortina, a sta în culise. Cunoașterea sensului lor teatral le face mai clare.

• A fi în culise înseamnă a influența ceva fără să fii la vedere.
• A ieși la rampă înseamnă a vorbi direct către public, a-ți asuma o poziție.
• A lăsa cortina înseamnă a încheia un episod.
• A da lovitura de teatru înseamnă a produce o răsturnare neașteptată a situației.
• A juca un rol poate însemna și a ascunde ceea ce simți cu adevărat.

Expresiile apar și în literatură, de aceea înțelegerea vocabularului ajută și la lectură, în felul în care o explică ghidul genurilor literare.

Pe aceeași temă, citește și Teatrul pentru adolescenți: cum alegi și cum discuți.