Filmul de animație: tehnici și repere pentru adulți

Filmul de animație este un film în care mișcarea nu este înregistrată direct, ci creată imagine cu imagine, prin desene, păpuși, obiecte, decupaje sau modele digitale. Pentru că a fost asociat mult timp cu desenele animate pentru copii, mulți adulți îl ocolesc. Este o pierdere: animația a produs câteva dintre cele mai emoționante, mai inventive și mai curajoase filme din istoria cinematografului.

Ghidul de față îți explică ce este animația din punct de vedere tehnic, care sunt principalele ei tehnici, cum a evoluat, ce loc are școala românească a lui Ion Popescu-Gopo și ce lungmetraje animate merită văzute de un spectator adult. La final găsești și câteva repere pentru a alege filmele potrivite, inclusiv atunci când vrei să le vezi împreună cu copiii.

Animația este un mediu, nu un gen

Animația este o tehnică de a crea imagini în mișcare, nu o categorie tematică. În animație poți găsi orice gen: dramă, comedie, thriller, science fiction, documentar sau horror.

Cum se creează mișcarea

Filmul proiectează de obicei 24 de imagini pe secundă, iar ochiul le percepe ca mișcare continuă. În filmul obișnuit, camera înregistrează aceste imagini direct. În animație, fiecare imagine este creată separat și ușor diferită de cea anterioară. În desenul animat clasic, artiștii lucrează adesea „pe doi”, adică o imagine nouă la fiecare două fotograme, deci 12 desene diferite pentru o secundă de film.

De ce contează pentru un adult

• Stilul vizual devine sens: o lume desenată poate exprima o stare interioară mai direct decât una filmată.
• Poți arăta ce nu poate fi filmat: amintiri, vise, evenimente fără martori, lumi imposibile.
• Distanța ajută: subiectele foarte dure devin suportabile când sunt stilizate.

Pentru a vedea unde se așază animația printre celelalte forme de film, consultă ghidul filmul explicat pentru spectatori și pe cel despre genurile de film.

Tehnicile principale

Există mai multe tehnici de animație, fiecare cu un aspect și un ritm de lucru propriu. Tabelul de mai jos îți arată cum le recunoști.

O tehnică, un efort

Pentru stop-motion, câteva secunde de film pot cere o zi întreagă de lucru. Pentru pictura pe sticlă, fiecare cadru distruge practic cadrul anterior, pentru că imaginea se repictează peste el. Aceste detalii explică de ce multe lungmetraje animate durează ani întregi.

Sfat: Când vezi un film de animație, oprește imaginea într-un moment oarecare și privește cadrul ca pe un tablou. Vei observa fundaluri, texturi și detalii pe care, în mișcare, nu le remarci.

Repere în istoria animației

Animația s-a dezvoltat în paralel cu filmul, de la experimentele de la începutul secolului al XX-lea până la studiourile digitale de azi. Câteva momente au schimbat-o decisiv.

1. 1908: „Fantasmagorie”, de Émile Cohl, unul dintre primele filme desenate animate.
2. 1914: „Gertie the Dinosaur”, de Winsor McCay, cu un personaj care pare să aibă personalitate.
3. 1926: „Aventurile prințului Ahmed”, de Lotte Reiniger, animat cu siluete, cel mai vechi lungmetraj animat păstrat până azi.
4. 1937: „Alba-ca-Zăpada și cei șapte pitici”, primul lungmetraj de desen animat al studiourilor Disney.
5. 1940: „Fantasia”, care pune imaginea animată pe muzică clasică.
6. Anii 1960–1980: animația japoneză, numită „anime”, devine o industrie cu filme pentru toate vârstele.
7. 1995: „Toy Story”, primul lungmetraj realizat integral pe computer.
8. 2002: Academia Americană introduce un Oscar dedicat lungmetrajului de animație.

Legătura cu muzica

„Fantasia” a arătat cât de bine se poate potrivi animația cu muzica simfonică, iar multe scurtmetraje animate sunt construite ca o compoziție muzicală, fără dialog. Dacă vrei să asculți mai atent aceste partituri, ghidul despre muzica clasică și jazz pentru ascultători noi te ajută să recunoști formele și instrumentele.

Animația românească: Gopo și Animafilm

Școala românească de animație are cel mai cunoscut reprezentant în Ion Popescu-Gopo, al cărui scurtmetraj „Scurtă istorie” a câștigat Palme d'Or pentru scurtmetraj la Cannes, în 1957. Filmul folosește un omuleț desenat cu linii simple, care parcurge pe scurt istoria omenirii.

Omulețul lui Gopo

Personajul lui Gopo, un om mic, cu linie minimală, a devenit simbolul animației românești. Statueta Premiilor Gopo, distincțiile anuale ale cinematografiei române, este inspirată de acest personaj; despre ele găsești mai multe în ghidul despre premiile de film.

Studioul și tradiția

În 1964 a luat ființă studioul Animafilm, unde s-au realizat timp de decenii seriale și filme de animație românești. Astăzi, tradiția continuă prin regizori independenți, școli de film și festivaluri dedicate, cum este Animest, la București, prezentat în ghidul despre festivalurile de film din România.

Lungmetraje animate pentru spectatori adulți

Mulți spectatori descoperă animația pentru adulți printr-un singur film care îi surprinde. Lista de mai jos cuprinde titluri foarte diferite ca tehnică, ton și proveniență, toate destinate în primul rând unui public matur sau adolescent.

Cum alegi primul film

Dacă nu ai mai văzut animație pentru adulți, începe cu „Persepolis” sau „Călătoria lui Chihiro”, care au o poveste clară și o emoție puternică. Treci apoi la „Mary and Max” sau „Iluzionistul”, mai melancolice, și abia după aceea la thrillerele și SF-urile japoneze, mai complexe ca structură. „Valsul cu Bashir” este o punte excelentă spre filmul documentar.

Cum privești o animație cu ochi de adult

Să privești o animație ca adult înseamnă să fii atent nu doar la poveste, ci și la felul în care stilul vizual o spune. În animație, nimic nu e întâmplător: fiecare linie, culoare și mișcare a fost decisă de cineva.

Întrebări utile

• De ce a ales regizorul această tehnică și nu alta?
• Cât de realist sau de stilizat este desenul și ce efect are asta?
• Cum sunt folosite culoarea și lumina pentru stări sufletești?
• Ce rol are sunetul, mai ales acolo unde dialogul lipsește?
• Unde exagerează animația realitatea și de ce?

Animația și artele plastice

Multe filme de animație dialoghează direct cu pictura, gravura sau benzile desenate. „Loving Vincent” transformă tablourile lui Van Gogh în decor, iar „Persepolis” pornește de la un roman grafic. Dacă îți place să descifrezi imagini, ghidul despre cum privești un tablou îți dă instrumente care funcționează la fel de bine pe ecran.

Cum alegi animații potrivite, inclusiv cu copiii

Nu orice film de animație este potrivit pentru copii, iar unele filme pentru copii sunt la fel de valoroase pentru adulți. Alegerea ține de temă, ton și vârstă, nu de tehnică.

Atenție: Un film animat poate fi foarte greu emoțional. „Mormântul licuricilor”, de pildă, are o temă tragică și nu este potrivit pentru copiii mici, chiar dacă este desen animat. Verifică întotdeauna clasificarea și descrierea filmului.

Pentru cei mici, o alternativă la fel de vie este spectacolul de păpuși, unde tehnici înrudite cu animația se văd pe viu, pe scenă; detalii în ghidul despre teatrul de păpuși pentru copii.

Ce merită reținut despre animație

Animația este o tehnică de a face film, nu un gen pentru copii. Prin desen, păpuși, plastilină, decupaje, pictură sau computer, ea poate spune orice tip de poveste și poate arăta ce nu se poate filma. Istoria ei include nume mari, de la Lotte Reiniger la Hayao Miyazaki, iar România are în Ion Popescu-Gopo un reprezentant premiat la Cannes.

De reținut:

• animația creează mișcarea cadru cu cadru, de obicei pentru 24 de fotograme pe secundă;
• tehnica aleasă face parte din sensul filmului;
• există drame, documentare și thrillere animate pentru adulți;
• „Scurtă istorie” a lui Gopo a câștigat Palme d'Or pentru scurtmetraj în 1957;
• verifică mereu tema și clasificarea înainte de a vedea un film animat cu copiii.