Cortina și ridicarea ei: tradiții și semnificații în teatru

Cortina de teatru se ridică sau se deschide pentru a marca trecerea de la lumea reală la cea imaginată pe scenă. Gestul spune publicului că spectacolul începe, iar închiderea cortinei anunță sfârșitul unui act sau al piesei. Pe lângă rolul practic, de a ascunde scena și schimbările de decor, cortina a ajuns un simbol al teatrului în sine.

De ce există cortină în teatru?

Cortina are două funcții principale: una practică și una simbolică. Practic, ea ascunde scena în timpul schimbărilor de decor și îi oferă echipei tehnice timpul necesar pentru pregătiri. Simbolic, ea desparte două lumi: sala, în care stă publicul, și scena, în care se petrece povestea. Când cortina se ridică, spectatorii acceptă tacit convenția teatrală, adică ideea că ceea ce urmează este o ficțiune pe care o urmăresc împreună.

Această convenție este explicată pe larg în ghidul despre genurile teatrale, unde se vede cum fiecare gen folosește începutul și sfârșitul spectacolului în felul lui.

Ce tipuri de cortină se folosesc pe scenă?

Nu toate cortinele se manevrează la fel, iar tipul ales schimbă efectul asupra publicului. Cele mai întâlnite variante sunt:

• cortina care se ridică pe verticală, adunată sus, în partea superioară a scenei;
• cortina cu deschidere laterală, formată din două părți care se trag spre margini, ca în sălile cu scenă clasică;
• cortina de fier, un panou rezistent care separă scena de sală din motive de siguranță;
• cortina de fundal, o pânză pictată sau simplă, care servește drept fundal pentru decor.

Unele spectacole renunță complet la cortină și încep cu scena deja vizibilă, în timp ce spectatorii intră în sală. Alegerea ține de regizor și de scenograf și ea face parte din ideea generală a montării, așa cum se arată în materialul despre scenografia și costumele în teatru.

Ce obiceiuri sunt legate de începutul spectacolului?

Începutul unui spectacol este marcat de mici ritualuri, care variază de la o sală la alta. Cele mai cunoscute sunt cele trei sunete de clopoțel sau de gong, prin care publicul este anunțat că trebuie să ocupe locurile. În multe teatre se micșorează treptat lumina din sală, iar în acest moment spectatorii încetează să mai vorbească și își opresc telefoanele. Abia după acest semnal cortina se ridică sau lumina de scenă se aprinde.

Pe lângă aceste obiceiuri, există și cele pe care le urmează actorii. Unii își urează noroc înainte de a intra în scenă, iar o formulă cunoscută de ei este cea în care nu se spune „succes”, ci un cuvânt de împrumut, fiindcă se crede că rostirea directă aduce ghinion. Astfel de superstiții sunt o parte vie a culturii teatrale, chiar dacă nu au nicio bază practică.

Ce înseamnă „cortina cade”?

Expresia „cortina cade” înseamnă că spectacolul s-a terminat sau, într-un sens mai larg, că o etapă se încheie. În teatru, cortina se închide la finalul fiecărui act sau al piesei, iar actorii ies adesea la rampă, în fața cortinei, pentru aplauze. Această ieșire la rampă se numește „salut” sau „aplauze” și face parte din spectacol la fel ca replicile.

Dacă vrei să știi cum se comportă publicul în aceste momente, găsești recomandări utile în ghidul despre teatrul pentru spectatori, iar pentru termenii pe care îi auzi în sală, merită citit și vocabularul teatral.

Se mai folosește cortina în teatrul contemporan?

Da, dar în forme diferite față de cele clasice. Multe montări moderne lasă scena la vedere, folosesc ecrane, proiecții sau pânze translucide în locul cortinei grele de catifea. Chiar și așa, ideea de prag între sală și scenă se păstrează: se schimbă lumina, se stinge sunetul din sală, iar atenția publicului se mută brusc pe scenă. Cortina rămâne, așadar, mai degrabă un principiu decât un obiect obligatoriu.

Pe scurt

• Cortina ascunde scena și marchează începutul și sfârșitul spectacolului.
• Există cortine verticale, laterale, de fier și de fundal.
• Clopoțelul, stingerea luminii și oprirea telefoanelor fac parte din ritualul de început.
• Unele montări moderne renunță la cortină, dar păstrează ideea de prag.