Pictorii români clasici: Grigorescu, Luchian, Andreescu

Când se vorbește despre pictorii români clasici, se au în vedere în primul rând trei artiști: Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Ei au scos pictura românească din atelierul academic și din portretul de comandă, au adus-o în aer liber și au dat peisajului, satului și florilor o demnitate pe care până atunci o aveau doar scenele istorice și religioase. În orice muzeu mare de artă din țară, sălile lor sunt printre cele mai vizitate.

Ghidul de mai jos îți prezintă fiecare pictor prin trei întrebări: de unde a pornit, ce a adus nou și ce să urmărești în fața tablourilor lui. Găsești și precursorii, cum este Theodor Aman, și urmașii din prima jumătate a secolului XX, ca să înțelegi firul care leagă pictura românească de la 1850 până în perioada interbelică.

De unde începe pictura românească modernă

Pictura românească modernă începe la mijlocul secolului al XIX-lea, când artiștii trec de la pictura bisericească și de la portretul boieresc la tablouri de șevalet, inspirate de școlile din Paris și München. Până atunci, cea mai mare parte a picturii din Țara Românească și Moldova era religioasă: icoane, fresce, catapetesme realizate de zugravi formați în ateliere de breaslă.

Trei schimbări au pregătit terenul:

• Studiile în străinătate: tinerii pictori pleacă cu burse la Paris, München sau Roma și revin cu tehnica picturii în ulei și cu temele academice europene.
• Înființarea școlilor de arte: școala de arte frumoase de la Iași se deschide în 1860, iar cea de la București în 1864; ele formează primele generații de artiști cu pregătire sistematică.
• Gustul unui public nou: burghezia orașelor începe să cumpere tablouri pentru casă, iar expozițiile devin evenimente publice.

Theodor Aman, organizatorul

Theodor Aman (1831–1891) este considerat unul dintre întemeietorii învățământului artistic din România. A studiat la Paris, a fost primul director al Școlii de Arte Frumoase din București, înființată în 1864 împreună cu pictorul Gheorghe Tattarescu, și a pictat scene istorice ample, precum „Hora Unirii la Craiova” sau „Vlad Țepeș și solii turci”, dar și interioare intime și portrete. Casa-atelier din centrul Bucureștiului, decorată chiar de el, este astăzi muzeu.

Aman rămâne legat de pictura academică: compoziții atent construite, desen precis, culoare controlată. Pe acest fundal se înțelege mai bine ruptura adusă de generația următoare.

Nicolae Grigorescu, pictorul luminii

Nicolae Grigorescu (1838–1907) este pictorul care a adus lumina naturală și satul românesc în centrul picturii naționale. Este, pentru mulți vizitatori, primul nume la care se gândesc când aud de pictura românească.

Din atelierul de icoane la Barbizon

Grigorescu s-a născut la Pitaru, în județul Dâmbovița, și a început ca ucenic zugrav de icoane. Tânăr fiind, a pictat ansambluri bisericești, între care cel de la Mănăstirea Agapia, din Neamț. Potrivit biografiilor, lucrările de acolo i-au atras atenția lui Mihail Kogălniceanu, care l-a sprijinit să primească o bursă pentru Paris, unde a ajuns în 1861.

La Paris a studiat scurt timp la École des Beaux-Arts, dar a preferat să lucreze în aer liber, la Barbizon, satul de lângă pădurea Fontainebleau unde un grup de pictori francezi picta peisajul direct după natură. De acolo vine lecția esențială a operei lui: observația directă, lumina adevărată, renunțarea la peisajul inventat în atelier.

Pictor de război și pictor al satului

În timpul Războiului de Independență din 1877–1878, Grigorescu a însoțit armata ca pictor de front. Din această experiență vin lucrări precum „Atacul de la Smârdan” și seria dorobanților, în care soldatul obișnuit devine erou. Mai târziu, temele dominante sunt carele cu boi pe drumuri prăfuite, ciobanii, țărăncile din Muscel, ulițele de sat și peisajele de vară. Ultimii ani și i-a petrecut la Câmpina, unde casa lui este astăzi muzeu memorial.

Ce să observi la Grigorescu

• Lumina caldă de vară, care pare să topească contururile.
• Tușa ușoară, rapidă, mai ales în lucrările târzii, numite de critici din „perioada albă”, cu tonuri luminoase și transparente.
• Formatul mic, intim, al multor peisaje, pictate în aer liber.
• Figurile țărănești tratate cu simpatie, fără dramatism social.

Sfat: În sala Grigorescu dintr-un muzeu mare, compară un tablou din anii războiului cu un peisaj târziu. Vei vedea cum paleta se luminează și tușa devine tot mai liberă, aproape impresionistă.

Ion Andreescu, peisagistul sobru

Ion Andreescu (1850–1882) este pictorul care a dat peisajului românesc gravitate și construcție solidă, în doar câțiva ani de activitate. A murit de tuberculoză la 32 de ani, lăsând o operă restrânsă, dar foarte apreciată.

Născut la București, Andreescu a fost profesor de desen și caligrafie la gimnaziul din Buzău, unde a pictat primele peisaje și scene din târgul orașului. În 1879 a plecat la Paris și a lucrat, ca și Grigorescu, la Barbizon, unde cei doi s-au cunoscut. Influența lui Grigorescu este vizibilă, dar Andreescu își găsește repede un ton propriu.

Ce îl deosebește

• Paleta mai gravă, cu verzi închise, bruni și griuri, departe de lumina solară a lui Grigorescu.
• Volume solide: copacii, casele și figurile au greutate, sunt construite ferm.
• Iarna și toamna ca anotimpuri preferate, cu pădurile desfrunzite și cerul înnorat.
• Liniștea: scenele lui sunt aproape lipsite de anecdotă.

Lucrări de reper sunt „Iarna la Barbizon”, „Pădurea desfrunzită” și „Țărancă cu basma verde”. În fața lor, observă cum culoarea, deși restrânsă, are multe nuanțe, și cum compoziția simplă dă senzația de echilibru.

Comparația dintre ei devine mai clară dacă ai deja un exercițiu de privire; metoda în patru pași din ghidul despre cum privești un tablou se potrivește perfect acestor săli.

Ștefan Luchian, maestrul florilor

Ștefan Luchian (1868–1916) este pictorul care a făcut din culoare principalul mijloc de expresie și a legat pictura românească de arta modernă europeană. Florile lui sunt printre cele mai cunoscute imagini ale artei românești.

Formarea și spiritul de independență

Născut la Ștefănești, în județul Botoșani, Luchian a studiat la București, apoi la München și Paris. Revenit în țară, s-a numărat printre artiștii care au contestat expozițiile oficiale și au organizat expoziții independente, iar în ultimii ani ai secolului al XIX-lea a fost printre fondatorii societății artistice „Ileana”, care voia să aducă arta nouă în fața publicului.

Boala și perioada florilor

Din primii ani ai secolului XX, Luchian a suferit de o boală care i-a paralizat treptat mâinile și picioarele. A continuat să picteze până aproape de sfârșit, ajutat de cei apropiați, iar o mare parte din florile lui datează din acești ani. Anemonele, garoafele, crizantemele și trandafirii devin subiecte în sine, pictate cu tușe libere, în pastel sau ulei.

Portretele și peisajele

Luchian nu este doar pictorul florilor. Portretele sale, precum „Safta florăreasa” sau „Moș Nichifor coțcarul”, au o vitalitate rară, iar peisajele din seria „La Chiajna”, cu spălătorese la marginea apei, arată lumina de dimineață pe malul unui râu de câmpie.

Ce să observi la Luchian

1. Culoarea pusă în pete alăturate, care vibrează de la distanță.
2. Fondurile simple, adesea neutre, care fac florile să iasă în față.
3. Pastelul, tehnică cu pigment uscat, sub formă de bețișoare, care dă suprafețe catifelate și culori luminoase.
4. Lipsa sentimentalismului în portrete, chiar și când subiectul este un om sărac.

Important: Lucrările în pastel și pe hârtie sunt foarte sensibile la lumină. De aceea, unele muzee le expun prin rotație sau în săli cu lumină redusă; nu folosi blițul și nu te mira dacă o lucrare celebră nu este expusă la data vizitei tale.

Urmașii: pictorii din prima jumătate a secolului XX

După Grigorescu, Andreescu și Luchian, o nouă generație a dus pictura românească spre limbajul modern, păstrând legătura cu tradiția lor. Pentru un vizitator, numele de mai jos sunt cele pe care le întâlnești imediat în sălile următoare ale unui muzeu.

• Theodor Pallady (1871–1956), format la Paris, cunoscut pentru nuduri, naturi statice și interioare rafinate, cu desen elegant și culori pastelate.
• Gheorghe Petrașcu (1872–1949), cu materie picturală groasă, pusă în straturi, în peisaje, interioare și naturi statice.
• Nicolae Tonitza (1886–1940), pictorul copiilor cu ochi mari și al portretelor delicate, cu linie fină și culori luminoase.
• Camil Ressu (1880–1962), cu scene țărănești monumentale și un desen ferm.
• Ion Țuculescu (1910–1962), care trece de la peisaje la o pictură cu motive inspirate din arta populară, aproape abstractă.

Aceste nume fac legătura cu curentele europene ale secolului XX, de la postimpresionism la expresionism; harta lor este în ghidul despre curentele artistice. În aceeași epocă, sculptura românească era transformată de Brâncuși, ale cărui lucrări sunt explicate în Constantin Brâncuși: operele esențiale explicate.

Unde vezi pictorii români clasici

Cele mai bogate colecții de pictură românească clasică sunt în marile muzee de artă și în câteva case memoriale. Programul și sălile deschise se schimbă, mai ales în perioadele de restaurare, așa că verifică site-ul muzeului înainte de vizită.

Panorama completă a muzeelor, oraș cu oraș, este în ghidul muzeelor de artă din România, iar pentru organizarea zilei, cu pauze și ritm, folosește ghidul complet al vizitei la muzeu.

Cum le recunoști tablourile la prima vedere

Cel mai simplu mod de a deosebi cei trei pictori este să te uiți la lumină, la anotimp și la subiect. Cu puțină practică, îi poți recunoaște înainte să citești eticheta.

1. Lumină solară, drum de țară, car cu boi, vară: aproape sigur Grigorescu.
2. Cer înnorat, pădure desfrunzită, iarnă, tonuri închise: probabil Andreescu.
3. Flori într-o vază, culori intense, fond simplu: foarte probabil Luchian.
4. Scenă istorică amplă sau interior boieresc minuțios: probabil Aman.

Un exercițiu bun este să încerci această ghicitoare cu un prieten, înainte de a vă uita la etichete. Dacă vrei să mergi mai departe, o biografie sau un album despre unul dintre pictori îți completează vizita; criteriile din ghidul despre alegerea următoarei cărți te ajută să alegi o lectură potrivită.

Sfat: Multe dintre peisajele lui Grigorescu și Andreescu au format mic. Apropie-te cât îți permite linia de siguranță: tușa și felul în care e pusă culoarea se văd doar de aproape.

Ideile principale despre pictorii români clasici

Pictura românească modernă s-a născut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu școlile de arte și cu studiile tinerilor pictori la Paris și München. Theodor Aman a organizat învățământul artistic, Grigorescu a adus lumina și satul, Andreescu a dat peisajului gravitate, iar Luchian a făcut din culoare o formă de expresie modernă. Generația interbelică a continuat drumul lor.

De reținut:

• Grigorescu (1838–1907) a lucrat la Barbizon și a pictat satul și Războiul de Independență;
• Andreescu (1850–1882) a lăsat o operă scurtă, cu peisaje de iarnă și toamnă;
• Luchian (1868–1916) este pictorul florilor, al portretelor vii și al pastelului;
• Aman a fost primul director al școlii de arte din București, înființată în 1864;
• MNAR și casele memoriale din București și Câmpina sunt cele mai bune locuri pentru a-i vedea.