Cuprins 6 secțiuni
Notițele de lectură sunt acele însemnări scurte pe care le faci în timp ce citești, în marginea paginii sau într-un caiet separat, pentru a reține ce contează și pentru a te întoarce mai ușor la un pasaj. Mulți cititori evită să noteze din teama că așa vor citi mai încet sau că vor strica cartea. În practică, câteva semne bine alese te ajută să înțelegi mai bine și să-ți amintești mai mult după săptămâni sau ani.
Ideea nu este să transcrii cartea, ci să lași urme acolo unde ai gândit ceva. Un cititor care notează puțin, dar constant, ajunge să aibă în câțiva ani o arhivă personală mai utilă decât orice rezumat găsit în altă parte. Mai jos vezi ce merită notat, ce metode există și cum le păstrezi ordonate, ca obiceiul să nu devină o corvoadă. Dacă abia începi să-ți faci timp pentru cărți, merită să citești mai întâi obiceiurile care te ajută să citești mai mult.
De ce ajută notițele de lectură să reții mai mult?
Notițele ajută pentru că te obligă să formulezi o idee cu cuvintele tale, iar ceea ce formulezi singur se fixează mai bine în memorie decât ceea ce doar ai parcurs cu privirea. Când citești fără să te oprești, textul alunecă ușor, dar și iese ușor din minte. O pauză de zece secunde pentru o notă scurtă schimbă acest raport.
Există și un efect mai discret: notând, devii atent la structura cărții. Observi când autorul își schimbă argumentul, când personajul spune ceva care contrazice ce știai deja, când un capitol repetă o idee. Acestea sunt exact lucrurile pe care le uiți dacă ai citit în fugă.
Ce merită notat și ce nu
Merită notat ce te-a surprins, ce nu ai înțeles, ce vrei să verifici și ce ți se pare formulat excepțional. Nu merită notat tot ce pare important, pentru că atunci nu mai distingi nimic la recitire.
- O frază sau un pasaj pe care ai vrea să-l citești cuiva cu voce tare.
- O întrebare care ți-a apărut și la care cartea nu răspunde încă.
- Un termen nou, cu explicația lui într-o propoziție.
- Un dezacord: locul în care ai simțit că autorul nu are dreptate.
- Legătura cu altă carte sau cu o experiență proprie.
Dacă într-un capitol nu ai nimic din lista de mai sus, nu forța nota. Un capitol fără însemnări nu e un capitol ratat.
Ce metode de notare există?
Există patru metode obișnuite: semnele în margine, sublinierea, caietul de lectură și marcajele pe post-it. Fiecare are avantaje diferite, iar cea mai bună este cea pe care o folosești de fapt, nu cea care arată bine în teorie.
| Metodă | Cât timp consumă | Când se potrivește |
|---|---|---|
| Semne în margine | Foarte puțin | Cărți proprii, citite repede |
| Subliniere cu creionul | Puțin | Non-ficțiune, texte de studiu |
| Caiet de lectură | Mediu | Cărți pe care vrei să le ții minte mult |
| Bilețele lipite | Puțin | Cărți împrumutate sau de bibliotecă |
Semnele în margine sunt cele mai rapide: o linie verticală pentru un pasaj lung, un semn de întrebare pentru ce nu e clar, un semn de exclamare pentru ceva remarcabil. Dacă îți faci un cod propriu de trei sau patru simboluri, îl înveți în câteva zile și nu te mai gândești la el.
Sublinierea fără exces
Sublinierea ajută doar dacă este rară. O pagină în care jumătate din text e subliniat nu mai spune nimic, iar la recitire pierzi timp să afli ce voiai de fapt. O regulă practică: nu subliniezi în timpul primei citiri a unui paragraf, ci după ce l-ai terminat, ca să alegi doar propoziția care rezumă ideea.
Folosește creionul, nu markerul, mai ales pe hârtie obișnuită, pentru că markerul se vede prin pagină și nu se mai șterge. Dacă împrumuți cartea de la o bibliotecă sau de la un prieten, nu scrie în ea; folosește bilețele adezive, pe care le scoți la final.
Atenție: Cărțile de bibliotecă și cele împrumutate nu se subliniază și nu se adnotează. Notează pasajele pe un caiet, cu numărul paginii, ca să le poți regăsi.
Cum ții un caiet de lectură care chiar se folosește?
Un caiet de lectură merge bine dacă este simplu: pentru fiecare carte, o pagină cu titlul, data începerii, câteva citate cu numărul paginii și două–trei propoziții scrise după ce ai terminat. Cu cât formatul e mai complicat, cu atât mai repede îl abandonezi.
Un format care rezistă în timp are trei părți. În prima notezi datele cărții și motivul pentru care ai ales-o. În a doua treci pasajele care te-au oprit, cu pagina lângă ele. În a treia scrii, la final, ce ai reținut și ce ai făcut cu cartea: ai recomandat-o, ai abandonat-o, ai dat-o mai departe. Acest ultim rând pare banal, dar peste un an te scutește de întrebarea „oare am citit-o?”.
Caiet de hârtie sau fișier pe calculator
Hârtia te încetinește puțin, iar încetinirea e uneori un avantaj, pentru că te face să selectezi. Un fișier pe calculator sau pe telefon se caută mai ușor, ceea ce contează după ce ai sute de însemnări. Poți combina: notezi pe hârtie în timpul lecturii și treci în fișier doar ce rezistă la a doua alegere.
Dacă citești pe e-book sau pe telefon, aplicațiile de lectură permit evidențierea și exportul pasajelor. Folosește funcția, dar nu lăsa evidențierile să se adune fără să le recitești; o listă de o sută de pasaje pe care nu le-ai mai deschis nu e o notiță, e un depozit.
Cum îți organizezi notițele ca să le găsești mai târziu?
Cel mai simplu sistem este să le grupezi după carte, apoi să adaugi câteva etichete pentru teme care te interesează. Un sistem prea ramificat se abandonează repede; unul cu un singur nivel de ordine se menține ani.
Pasajele memorabile pot primi o etichetă tematică, de exemplu „memorie”, „oraș”, „curaj”, „limbaj”. Când vrei să scrii ceva sau să-i spui cuiva ce citești, cauți eticheta și găsești cărți diferite care vorbesc despre același lucru. Este modul prin care lectura devine o rețea de idei, nu o înșiruire de titluri.
Pentru ficțiune, notițele sunt de obicei mai puține și mai personale: o scenă, un personaj, un mod de a povesti. Dacă ai citit un roman și vrei să-i înțelegi construcția, e util să știi cum funcționează naratorul într-un roman, pentru că tocmai acolo apar multe dintre lucrurile care merită notate.
Când și cum revii la notițe?
Cea mai bună recitire a notițelor are loc la câteva zile după terminarea cărții și încă o dată peste câteva luni. Prima te ajută să fixezi ce ai citit, a doua îți arată ce a rezistat în timp.
La prima revenire, scrie o notă de sinteză de trei propoziții: despre ce este cartea, ce ți-a plăcut și ce nu. Nu trebuie să fie frumos scrisă; trebuie să fie sinceră. La a doua revenire, citește doar notele de sinteză ale mai multor cărți una după alta și vei vedea cum gusturile tale se schimbă. Același exercițiu te poate ajuta să-ți alegi mai bine lecturile viitoare, așa cum arată și metodele din alegerea următoarei cărți.
Metoda se aplică la fel de bine textelor dramatice: când citești o piesă de teatru acasă, replicile și indicațiile de regie merită notate în margine, pentru că ele țin locul scenei pe care nu o vezi.
Poți merge un pas mai departe și ține un jurnal de lectură, în care notițele să formeze o poveste continuă a ceea ce ai citit.
Pe aceeași temă, citește și târgurile de carte din România: cum le vizitezi cu folos.
Întrebări frecvente
Cât de multe notițe sunt prea multe?
Dacă notarea te face să pierzi firul poveștii sau dacă nu mai recitești niciodată ce ai scris, sunt prea multe. O regulă bună este una până la cinci însemnări pe capitol, nu mai mult.
Pot lua notițe și la romane?
Da, dar mai puține și altfel. În loc de idei, notezi scene, personaje, felul în care se schimbă tonul sau pasaje a căror limbă ți-a plăcut.
Merge să citesc și să notez în aceeași sesiune?
Da, dacă notezi în pauze naturale, la sfârșitul unui paragraf sau al unui capitol. Dacă te oprești la fiecare propoziție, ritmul se rupe și lectura devine obositoare.
Ce fac dacă am sublinierea făcută de altcineva într-o carte second-hand?
Poți s-o folosești ca pe un comentariu al unui cititor anterior, dar nu te lăsa condus de ea. Alege-ți propriile pasaje și nu te baza pe subliniat ca pe o garanție de importanță.
Se pot reține notițele fără caiet?
Se poate, prin semne în margine și bilețele lipite în carte. Caietul devine util abia când vrei să regăsești ideile după mult timp sau să le compari între mai multe cărți.
